Casc des. N-am stat să număr, dar cred că mi se întîmplă cam de 20-30 ori pe zi. Casc de oboseală, de plictiseală. Tot de plictiseală am încercat să aflu de ce casc. Şi-am dat peste ştirea de senzaţie că la Paris s-a organizat, recent, un congres internaţional despre căscat.

Iniţiatorul acestui dialog acedemic este dr. Olivier Walusinski, medic generalist. El a invitat 80 de experţi în căscat din toată lumea şi a lansat întrebarea fundamentală: De ce căscăm? Iată cîteva răspunsuri:

Dr. Walusinski a ajuns el însuşi specialist în căscat după ce, în urmă cu mulţi ani, a avut un pacient care căsca de cîteva ori pe minut. Atunci era încă medic rezident, avea un cabinet undeva, la ţară, n-a ştiut cum să-l ajute. Între timp, a parcurs serios bibliografia (nu prea bogată) despre căscat şi a aflat că poate fi semn de tumoare la creier. Sau un efect al medicaţiei antidepresive sau antiepileptice. Cei care iau zilnic Prozac sau alte substanţe (precum Flouoxetin sau Paroxetin), cască de pînă la 200 de ori pe zi. Căscatul mai poate fi semn al unei boli psihice – chiar un precursor al episoadelor isterice, susţine Walusinski (citînd un articol ştiinţific publicat de neurologul Jean-Martin Charcot, unul dintre profesorii lui Sigmund Freud) şi o cercetare exhaustivă realizată pe baza unor fragmente literare şi picturi cu/despre oameni care cască. Acestea ar fi, bineînţeles, cazurile excepţionale.

Altminteri, de cînd se naşte pînă îşi dă duhul un om cască de aproximativ 250.000 de ori, spune Walusinski. Procesul pshiho-fiziologic e antrenat de nevoia de atenţie sau de vigilenţă pentru o sarcină dificilă, de monotonie, de oboseală, de compensare a stresului (căscatul provoacă o creştere a nivelului de serotonină). Şi ar mai fi ceva: căscatul ar putea fi semnul unui deficit de activitate sexuală (sau a creşterii apetitului sexual). Cică imediat după ovulaţie s-a remarcat o creştere a frecvenţei căscatului care se suprapune peste creşterea – dovedită – a apetitului sexual. N-o spun eu, o spune dr. Walusinski.

Dragelor, dacă aţi ajuns pînă aici şi căscaţi, înseamnă că aveţi un deficit de activitate sexuală. Sau că v-aţi plictisit. Scuze.

sursa: baillement.com
[în imagine: Joseph, baron Ducreux, „Autoportret” (detaliu), 1783]

P.S. Aaaah. Am uitat să vă spun. Acesta nu e un articol medical. Lubriq nu e medic. Să fîţi sănătoşi!

Comments (0)
Scrieti comentariu
Your Contact Details:
Comentarii:
Security
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.