Smart Fucking
În avion, pe drumul de întoarcere de la Viena la Bucureşti. O însoţitoare de bord (tînără, drăguţă, brunetă, politicoasă) îl roagă pe unul dintre călători să se aşeze şi să-şi lege centura de siguranţă. Avionul e deja în mişcare, rulează spre pista de decolare. Individul nu reacţionează, stă cu mîinile în buzunar şi se holbează, zîmbind tîmp, la stewardesă. Care insistă, de data asta în engleză: „Please, sit down and fasten your seat-belt”. Nimic. De abia la a treia interpelare, mult mai fermă, reacţionează: „Păpuşă, n-ai vrea să ne combinăm?”. Păpuşa îl priveşte fix, parcă jignită, parcă amuzată. Se recompune după cîteva secunde. Pe cel mai profesionist şi neutru ton cu putinţă îi spune, din nou, să se aşeze. Apoi adaugă: „Nu, mulţumesc, nu mă combin cu români.”
Putea să tacă pur şi simplu; putea să-i spună „nu, mulţumesc”, şi-atît; putea să-i spună „nu, mulţumesc, am deja un prieten”; putea să-i spună „nu, mulţumesc, nu-mi plac blonzii; putea să-i spună „nu, mulţumesc, nu întreţin relaţii cu pasagerii”; putea să-i spună „nu, mulţumesc, nu-mi plac bărbaţii nesimţiţi”. A ales să spună „nu, mulţumesc, nu mă combin cu români”. E isteaţă? E cool? Greu de evaluat. În orice caz, tipul s-a aşezat, avionul a decolat. Cîteva minute mai tîrziu, după decolare, frunzăresc revista găsită în buzunarul scaunului din faţă. Sub sigla companiei, un slogan: „Smart Flying”. Hmmm. Smart fucking, carevasăzică.